Italia: Dana Bräu

Eh, Italia… frumos, poetic, chitare si multă armonie muzicală (pentru amatori recomand Klimt 1918 sau Oniric, în caz că v-aţi plictisit de Verdi şi alţii asemenea…), inimă mare, fotbal din plin, ciclism superior, vin ok, mâncare rezonabilă, craft beer de vârf, bere de serie (câteodată) de calitate îndoielnică, altfel veselie mare şi sper ca aşa să rămână. G.B.C. S.P.A. din San Giorgio di Nogaro (care nu prea ştiu ce înseamnă…) probabil parte a SAB Miller plc, propune de ceva timp un brand sec, simplu şi fără istorie: Dana Bräu. Etichetă simplă şi aerisită fără mari laude şi citate (sinceramente, nici n-au de ce). La deschidere, emană anumite arome standard plus ceva acrişor-metalic iar la capitolul gust/palat, frapează prin corpul subţire rău, aroma de porumb (la care unii berari nu vor să renunţe nici în ruptu’ capului) şi finishul aproape inexistent care mă fac să cred că ne aflăm în faţa unei beri comune, din aia „per gli operai” şi cam atât.

Producător: G.B.C. S.P.A., S. Giorgio di Nogaro, Italia

Stil: lager

ABV: 4,7%

Culoare: galben palid, transparent. Carbonaţie medie, spumă puţină care se pierde repede. Dantelărie inexistentă.

Aroma: în principiu malţ cu influenţe acrişoare de la porumbul folosit la fabricaţie.

Gust: Corp subţie, diluat, slab astringent, predomină gustul de malţ şi o vagă influenţă ierboasă. Finish amărui de hamei, de scurtă intensitate, cu influenţe de porumb şi cu ceva metalic. O bere comună

Lager. Pale yellow, transparent. Medium carbonation, almost no foam, no lacing. Malty aroma with hints of hops and fresh cut grass. Thin body, watery, taste of malt and something like grass. Low intensity bitter finish with corn and metallic accents. Common lager.

Italia: Birra Moretti

După cum am mai degustat de la italieni şi am mai scris despre lichidele lor dospite cu malţ şi hamei, pentru producţia de masă ei nu prea se chinuie pentru ceva de-a dreptul alambicat. E adevărat că au şi microberării de unde sunt convins că se poate degusta ceva de soi, dar producţia de birra popolare sta pe undeva pe la o medie a lager-ului de prin Europa. Adică italienii nu prea se profilează în cei mai cei din domeniu… ei încearcă să lovească mai degrabă cu vinurile, care să recunoaştem, merg mai bine cu felurile lor de mâncare ceva mai carbohidratate (spaghetti+lasagna si am spus cam tot…). Totdeauna mi-au plăcut etichetele cu personaje iar aici chiar am ce vedea, adică un individ (hai să-i zicem Moretti) care ne priveşte destul de visător (ca să nu zic absent de-a binelea) dintr-un decor rural. Din cauza asta înclin să cred că e o prezentare destul de încărcată, dar merge. O bere cu porumb nu prea tare şi nu prea seacă, dar totuşi reuşită pentru ceea ce probabil s-a vrut.

Producător: Birra Moretti, Milano, Italia / Heineken Group

Stil: lager

ABV: 4,6%

Culoare: galben clar transparent. Carbonaţie medie. Spuma albă de slabă intensitate trece repede. Nu lasă urme dantelate pe pahar.

Parfum: malţ cu un iz ierbos puţin acrişor (posibil de la porumb).

Corp semidens, demisec, oarecum apos, echilibrat. Gust de malţ, iniţial cu un iz lemnos acrişor care trece la finish într-un amărui obişnuit. Finish mediu ca intensitate.

Lager. Yellow transparent. Medium carbonation. Relatively fast disappearing head. No lacing. Malt aroma with some grass hints and a slightly sour add (probably from the corn used in the recipe). Thin mouthfeel, watery. Malt taste with a slightly sour touch, medium intensity. Medium intensity aftertaste, malty and hoppy. Common lager.

Italia: Peroni Nastro Azzurro

Prima oară când am văzut-o am crezut că e ceva în neregulă. Adică ştiam că există două mărci separate: Peroni şi Nastro Azzurro, şi de fapt ele chiar există, din câte ştiu Nastro Azzurro fiind chiar cea mai populară de prin Italia. Lucrurile s-au schimbat după ce gigantul industrial SABMiller a cumpărat berăria Peroni în 2005 şi a aruncat pe piaţă acest produs (o struţocămilă) în ideea de a câştiga faimă internaţională. Şi cred că s-a reuşit, în măsura în care Peroni Nastro Azzurro înseamnă Italia în materie de bere, la nivel internaţional. Se produce în mai multe ţări, inclusiv la noi produsă de Ursus Breweries. Istoria îi începe din 1846 la Vigevano, ulterior fiind mutată la Roma pentru o producţie şi o distribuţie optimă. Sincer în Italia n-am întîlnit-o; mai degrabă se găsea Nastro Azzurro separat, care mi s-a părut o bere rezonabilă ca gust şi finish (oricum, un pils comun).

Mărcile reunite le-am întîlnit pe la noi, înainte de producţia de la Cluj. Prezentarea e sobră, cu toate elementele: cu Peroni şi cu Nastro Azzurro (panglica albastră), cu semnătura lui Peroni şi cu nişte medalii, pentru că aşa au vrut ei. E o bere clară, aurie, destul de veselă… Carbonaţie medie sau peste medie, oferind o spumă generoasă care însă trece repede. Cam chestiile astea sunt comune şi pentru varianta noastră, dar şi pentru una croată pe care am gustat-o mai demult. 5,1%ABV. Parfumul este mălţos cu ceva hamei; gustul este echilibrat cu predominanţa malţului. La noi, apare şi o slabă nuanţă dulceagă însă deloc supărătoare. Finish-ul este amărui şi diluat (cam ca şi când ai mai turna apă în bere), sec şi destul de comun, însă ca total nu e un produs rău sau nereuşit al SABMiller.

Italia: Von Wunster

În fine, berea nu e întoteauna foarte dichisită şi bine pusă la punct. Dacă ar fi aşa ar bea-o prea puţini, or totuşi, e cea mai veche băutură alcoolică din lume şi are nişte ţinte precise. Un indicator interesant e preţul. La un preţ mic, avem un anumit public… Von Wunster nu e o bere cu pretenţii prea mari; e mai degrabă ceva uşor şi apos, ceva care merge „la sete”, pentru că nu e prea tare (4,5% ABV). Italienii pun această bere într-o sticlă sobră de 66cl; are o etichetă stridentă, după mine, albă cu dungi roşii, dar dacă stau bine sa mă gândesc, e tocmai potrivită pentru o bere cotidiană. Aspectul e plăcut, un auriu vesel. Carbonaţie medie, suficientă pentru a produce o spumă din mărgele mari, care se elimină relativ repede. Parfumul este mai degrabă tras înspre hamei iar gustul întăreste senzaţia printr-o notă fină de amărui care se păstrează şi la finish. E o bere lejeră, n-as putea spune foarte fină, dar totuşi destul de savuroasă, in sensul că alcoolizarea relativ slabă nu e asistată de o de senzaţia aia proastă ca ai bea o cafea lungă sau un ceai indoit prea tare cu apă. Totuşi, dacă o ocoliţi, nu rataţi prea mult…

Italia: Wührer

De mai multă vreme m-am întrebat dacă italienii fac bere şi de care. Dar oare le iese? Dar totuşi de ce îmi tot pun întrebări din astea? În mod normal n-ar trebui să le iasă o bere rea, fiind prin preajma nemţilor şi a francezilor. Evident că fala Italiei nu e berea, ci vinul, fapt pentru care am fost gata să le acord o grămadă de circumstanţe atenuante. Mi se pare mult mai normal ca, odată ce soarele străluceşte pe tot întinsul Cizmei, să te ocupi mai degrabă de struguri decât să stai la fiert ceai de hamei. Şi dacă o faci, ideea e să fie cu spor. Pun mâna pe una sticlă Wührer… ce mai, italienii sunt generoşi, la ei sticla de jumate are 66cl în nu ştiu ce idee: să se consume mai mult, să scape odată de berea din depozitul de maturat sau să ajungă pentru mai multe persoane sau pentru două zile, mai ştii. Un lucru e clar: au gura mare. Eticheta ne spune că este o bere veche, cel mai vechi pils din Peninsulă, fiind produs din 1829 de Francesco Wuhrer la Brescia. Până aici nimic rău. Prezentarea e sobră, iar eticheta chiar mi se pare rezonabilă. Berea e clară şi aurie cu o carbonaţie potrivită; spuma nu este excesivă şi se elimină repede. Nu e o bere tare: 4,7% ABV. Are un parfum plin, trecând spre hamei; gustul e amărui pe fond cu nuanţe de ierburi, plăcut şi surprinzător (fiind prima bere italiană gustată). Finish-ul păstrează senzaţia de amărui. E o bere lejeră nu de o fineţe remarcabilă dar potrivită pentru o zi de vară.