Olanda: Claro!

Amicul meu Andrew îmi propune o degustare a acestui produs de la Bavaria. Interesant, producătorul anunţă că a folosit pentru fabricaţie şi nişte orez, aşa că Andrew m-a nimerit. Sticla e insolită, transparentă care ar putea-o face un fel de beer for girls, are un design obişnuit iar informaţiile sunt gravate direct pe ambalaj. Conţinutul e auriu, dens cu un parfum sesizabil de orez (mai tare decât la Efes, de ex.). Oferă o spumă fină care se elimină repede, lăsând totuşi un cerc de de perle minuscule la meniscul lichidului. Gustul e intens, aroma de orez fiind persistentă, la început puţin acrişor, oferind pe parcurs şi savoarea aia de hamei pus la urmă. Poate fi înşelătoare! Deşi fină şi respectabilă, e totuşi o bere insistentă şi savuroasă.

România: Stejar Pils

Stejar Pils e o faţă nouă în ceea ce înseamnă peisaj de bere autohton. Ce e bine e că domnii de la SABMiller plc/Ursus Breweries se diversifică la nivelul brand-uri şi ofertă (au mai încercat cu ideea Redds – bere cu aromă, la care nu prea aquiesez, ca să spun aşa). Ţin minte că produsul iniţial Stejar era pe vremuri o bere tare, ceva la vreo 7% ABV, dulceagă, grea, cu un parfum intens şi artificial de alcool, care a dispărut făcând loc actualului Stejar Pils cu o alcoolizare rezonabilă pentru un pils şi cu o densitate mai mare. Gustul dulceago-amărui s-a păstrat, însă conţinutul sare semnificativ peste savoarea îndoielnică a lui Ursus Premium… Prezentarea e sobră în sticlă fumurie cu o etichetă simplă cu un copac (stejar) stilizat, dar apare şi în penibilul PET, generaţia 2.0 litri. E de salutat intenţia producătorului clujean pentru diversitate şi sunt convins că dacă i se acordă o mai mare atenţie în ce priveşte ingredientele de brasare, i se poate aduce şi o aromă peste medie. Ar trebui să avem şi noi mândria asta…

Producător: Ursus Breweries/SABMiller plc, Cluj Napoca, România

Stil: pils

ABV: 5,5%, Ep: 12 gr. P

Ingrediente: apă, malţ, hamei, drojdie

Culoare: cupru deschis, transparent

Carbonaţie: medie sau peste medie. Spumă grosieră şi nepresistentă.

Parfum: izbeşte un iz acrişor învăluit de aroma de malţ. Vag în fundalul texturii se distinge şi ceva lemnos. Pare un parfum forţat, oarecum sintetic.

Gust: amărui insistent cu malţ bine sesizabil, chiar marcat. Finish amărui acrişor, dens însă în mare parte comun, fără a aduce nimic deosebit.

Per total: salvarea acestui sortiment stă fără îndoială în sensitate. Are un corp ferm, bine structurat şi destul de echilibrat (asta faţă de alte produse Ursus Breweries). Probabil dacă se lucrează mai mult la brasare sau la ingrediente se poate obţine ceva competitiv, deoarece corpolenţa lichidului e o notă bună. În principiu, pentru noi e o bere onorabilă însă mai are un pas mic, dar decisiv de depăşit (ca de altfel toată berea de la noi): de a fi făcută mai interesantă şi mai atractivă ca şi gust.

România: Silva Strong Dark

Aş încerca să fiu cât mai concis despre Silva Dark. Nu o caut cu disperare, tocmai pentru că nu urmăresc în mod neapărat berea tare ci berea mai aromată, sau una care are ceva de spus. Aici e problema, că Silva Dark are ceva de spus. Este printre puţinele de la noi care are o tărie corespunzătoare, apropiindu-se de berea germană de gen. În plus este printre puţinele beri dark de producţie naţională şi observ că Grupul Heineken (titularul mărcii) o produce în continuare cu succes. În genere, berea neagră (dark beer) vine cu ceva în plus faţă de lager-ul blond, aducând şi savoarea caramelului, a nuanţelor de echilibru amărui-dulce, a unor arome peste cotidian. E o bere grea, tare şi aspră; eu unul o servesc rar, după cum am mai spus.

Producător/Producer: Heineken România

ABV: 7%

Stamm (EP): 16gr.P

Conţinut/Content: apă, malţ de orz, porumb, hamei (water, barley malt, corn, hops).

Culoare/Color: maroniu transparent clar (dark brown transparent)

Carbonaţie/Carbonation: medie (medium)

Spuma/Head: persistentă şi cremoasă (creamy and long lasting)

Parfum/Aroma: predomină malţul prăjit şi caramelul (caramel and roasted malt)

Gust/Taste: echilibrat între amărui şi caramelizat. Caramelul este bine sesizabil la finish (eq. between bitter and caramel. Good caramel aroma at finish).

Negativ: faţă de parfumul de caramel (care e partea plăcută şi insolită a acestei beri) se simte prea tare alcoolul, de parcă ar fi fost adăugat în mod nefiresc în procesul de fabricaţie (like unnatural smell and taste of alcohol).

Total/Overall: ar trebui să ne mândrim că putem produce încă aşa ceva (drinkable. Romanians should be proud producing stuff like that!).

Germania: Steininger Premium Pils

Iată o dovadă că nici berea făcută „dincolo” nu e totdeauna aia mai grozavă şi mai umflată în pene. Bunăoară, acest pils german nu cred că-şi va depăşi vreodată mediocritatea… E ultimul nivel la care a ajuns şi atât. Ambalajul e sobru, verde închis cu o etichetă aurie. E o bere blondă, obişnuită, cu o culoare aurie clară. Carbonaţia este medie şi oferă o spumă grosieră care se elimină repede. Are un parfum intens de malţ cu o tentă pământoasă; hameiul este şi el sesizabil. Gustul este acru (destul de deranjant după mine) iar alcoolul iese bine în evidenţă, de parcă ar fi pus ca adaos (berea nu este una tare la 4,8% ABV). Finish-ul e acru amărui neplăcut. Corpolenţa şi savoarea îi lipseşte şi pare o bere pentru pretenţii destul de modeste. Am băut o doză cam într-o oră, destul de dezgustat. N-aş mai încerca-o pentru că avem şi noi mai bune.

Austria: Edelweiss Weissbier Hefetrüb

Austriecii cam ştiu ce şi cum… în general băieţi buni, uneori manieraţi, destul de înfumuraţi (oarecum normal, la ce istorie au avut), artişti, gurmanzi, prea-lesne-truditori-de-lichide şi în general oameni tihniţi: deh, la umbra Germaniei, te mai poţi odihni din când în când… Cu ceva timp în urmă m-am delectat la faţa locului cu câteva sortimente iar într-un mic local frecventat de studenţi (într-un fel de Regie a lor…) îmi cad ochii pe o mare reclamă la Edelweiss. Evident că îmi comand aşa ceva, nu puteam pleca fără să fiu în cunoştinţă de cauză… doamna care servea la mese clipeşte părtaş şi aprobator spunându-mi că e o bună alegere pentru o ultimă înghiţitură de Austrie. Îmi aduce un pahar înalt şi alambicat, cu munţi embosaţi în sticlă şi cu emblema originală a acestei interesante beri de grâu. Singura chestie de care m-am temut a fost că aflându-mă pe picior de plecare, o bere nefiltrată să nu aibă cumva vreun efect digestiv secundar. Şi cum nu s-a întâmplat, pot să pun Edelweiss Hefetrüb în categoria berii fără riscuri. Am întâlnit-o şi pe la noi, la preţuri umflate cu pompa, păstrându-şi însă neschimbată savoarea. Are o prezentare simplă în sticlă fumurie embosată cu nişte munţi, un fel de lait-motiv al emblemei producătorului. Are o etichetă sobră montată în partea de jos a sticlei (aşa cum pun francezii unor vinuri unice care nu au nevoie de laude).

Producător: Hofbräu Kaltenhausen, Austria

Tip: Weissbier

Ingrediente: apă, malţ de orz, malţ de grâu (personal, ştiam că grâul e nemalţificabil, dar în sfârşit…), hamei, drojdie

ABV: 5,5%; Ep (Stamm.): 12,3 gr. P

Culoare: galben-pai tulbure, opalescent. Carbonaţie medie, spumă fină şi persistentă.

Parfum: sensibil de malţ şi o aromă acrişoară de grâu. Aromele sunt fine şi dau un amestec firesc;

Gust: corp structurat şi bine articulat, predominând malţul şi cerealele având în plus acea savoare a drojdiei, comună la tipul Weitzen/Weissbier. Finish sec, mai degrabă acrişor, fără pregnanţă a senzaţiei amare. La finish se pot distinge vagi nuanţe lemnoase.

Franţa: Fischer Tradition

Nu mai stiu ce anume urmăream când am cumpărat Fischer Tradition (de la supermarche, of course, că de fiecare dată se lipeşte câte ceva…). Gustasem cu muuult înainte o bere specială Fischer şi numele m-a atras imediat. A fost o degustare în care am ştiut exact la ce să mă aştept: la ceva dens şi dulceag. Altfel, din câte am observat, Fischer o duce bine: e o bere estică (din Alsacia) însă nu în stilul lagerului sec german, aromată şi cu o ofertă generală bogată (ambrée, blonde speciale, de printemps, d’été, de Noel…) aşa încât francezii nu duc lipsă de diversitate de gusturi… Prezentarea la sticlă e uluitoare: o sticlă embosată cu un dop ciudat (swing-top, des întâlnit la berea belgiană de volume mici) cu o mică etichetă-sigiliu cu emblema producătorului. Doza e plictisitoare, doar cu o emblemă, după cum se vede.

Producător: Brasserie Fischer / Heineken France

Tip: pale lager

ABV: 6%

Culoare: auriu spre cupru. Carbonaţie medie, spumă de medie durată;

Parfum: malţ cu caramel bine definit;

Gust: o combinaţie destul de alambicată de malţ cu caramel (nu excesiv, dar sensibil) şi cu un iz fructat. Nu e o bere plictisitoare, dar cred că datorită tăriei şi combinaţiei de arome merge mai bine la ocazii. Finish dulceag cu note de hamei, un fel de amărui foarte fin. Finish-ul o salvează mult pentru că aroma dulceagă se taie în timp scurt.

Per total: bine structurată, cu un corp săţios şi dens (după cum de fapt mă aşteptam) aş putea spune chiar destul de echilibrată, o combinaţie interesantă de aromă de malţ cu ceva fructat. Un minus semnificativ ar fi izul nenatural de alcool care învăluie aromele ingredientelor (sensibil în parfum şi mai puţin la gust). Altfel, una din miile lager-uri franceze onorabile…

USA: Miller Genuine Draft

Mărturisesc că nici despre industria americană de bere n-aş şti ce să spun la modul general. Ce este clar e că probabil e printre unele din cele mai diversificate la nivel mondial, asta având în vedere suprafaţa şi numărul de locuitori şi sumedenia de gusturi care există pe acolo (să ne înţelegem, belgienii la un milion de locuitori au mii de sortimente, ce să mai zic de americani la vreo 400 milioane). Cu ocazia asta se spulberă şi mitul cum că americanii ar servi o bere îndoielnică, în medie pe la 3-4% ABV. Sunt convins că au şi din astea, dar în general se dau în vânt după IPA, American Pale Ale şi alte sorturi de stong ales şi stout-uri ca să nu mai zic de sortimentul cel puţin ciudat de pumpkin beer, cu care, evident se bat cu cărămida-n piept.

Sunt de acord că acest MGD (Miller Genuine Draft) nu reprezintă întru totul ce înseamnă berea în USA, mai ales că e probabil un produs de linie, obişnuit. Are o prezentare simplă, cu o etichetă în diagonală şi cu emblema producătorului din Milwaukee, Wisconsin, USA (acum în portofoliul SABMiller plc), sobră şi la obiect. Cu sticla transparentă în genere nu sunt de acord. ABV: 4,7% (rezonabil, spre dry beer) iar genuine draft recunosc că nu prea mă bate gândul ce ar însemna. Culoarea este un auriu plăcut, carbonaţia e moderată iar spuma trece repede. Gustul e al unui lager obişnuit, echilibrat, cu avantajarea sensibilă a malţului şi hameiului. Finish interesant, amărui cu ceva lemnos, probabil de la malţ. Per total pare o bere destul de îngrijită însă fără să sară peste o medie a lager-urilor europene. Deci dacă sunteţi pasionaţi de lager obişnuit la preţ mare, Miller Genuine Draft poate fi o soluţie sau chiar soluţia…

Germania: Paulaner Hefe-Weißbier Naturtrüb

Produsele Paulaner, sunt probabil printre multe altele care au adus bavarezilor celebritate. Din punctul de vedere al producţiei, domnii de la Paulaner nu duc lipsă de idei, având fel de fel de oferte pentru o gamă largă de gusturi, aşa că n-ar fi de plâns… Prezentarea Paulaner Hefe-Weißbier e obişnuită însă eticheta (comună la toate produsele, se pare) e ceva fascinant: o miniatură a unei petreceri sincere în sânul naturii… pictura inspiră. Berea e şi ea interesantă.

Producător: Paulaner Munchen

ABV: 5,5%; Ep: 12,5 gr. P

Culoare: gălbui tulbure (nefiltrată în procesul de producţie). Carbonaţie medie sau peste, spumă intensă

Parfum: intens de malţ şi cereale cu note lemnoase şi de citrice.

Gust: savuros şi plin simţindu-se cerealele şi drojdia, un echilibru de arome. Finish echilibrat cu note cerealo-lemnoase, puţin acrişor.

Total: o bere intensă şi savuroasă, cu un corp bine structurat şi cu o savoare bine definită.

România: Ursus Premium

Nu mai ştiu când am servit prima oară Ursus… probabil chestia asta se pierde în negura timpurilor. Cert este că atunci când mi-a atras atenţia, apărea în două veriante: una cu etichetă/cutie verde (numită comun Ursus Green), mai slabă în procente de alcool (ceva la 4,3-4,5%) care actualmente nu se mai produce şi una gold style, aka Ursus Premium Pils, despre care facem vorbire. Anii au trecut iar Ursus nu a prea inovat (în afară de o variantă fără alcool şi un dunkel) ba chiar a mers pe declin în ce priveşte calitatea. Se pare că domnii de la SABMiller (actualul deţinător al mărcii) s-au cam culcat pe o ureche, lăsând producţia pe mâini bune… care mâini bune au făcut minuni. Adică beneficiind de un management şi un marketing remarcabil (dar remarcabil!) au infiltrat licoarea clujeană în toate colţurile şi hrubele patriei, aducând-o la renumele de cea mai bine vândută marcă de bere naţională. Ceea ce nu e rău, dar de cele mai multe ori agasant: la noi, un bar sau un pub endorsed by Ursus vinde numai de la Ursus (sau mai bine, produse SABMiller) deci odată intrat într-un astfel de stabiliment, fără a fi un fan absolut al ceaiului de hamei de la Cluj, intri în horă şi te descurci… la nişte preţuri umflate cu pompa în raport cu calitatea produsului. Prin urmare în UPP (Ursus Premium Pils) s-a investit, i s-a schimbat eticheta, sticla, a ajuns chiar pe tricourile echipei naţionale de fotbal, dar mă aşteptam şi la un boost de calitate. Mă întreb cum poate o bere să aibă un gust a nimic mai degrabă de a ceva? Nu se poate spune că e o bere fără personalitate, este acră-dulceagă la gust şi acră la finish, fără aromă sensibilă de malţ sau de hamei. Carbonaţia este excesivă după mine, spuma e abundentă iar mirosul îndoielnic. Corpolenţa de bere îi lipseşte, ca şi gustul structurat iar dacă nu e suficient de rece, curge pe gât ca un şarpe, transformându-şi gustul în ceva sălciu, plictisitor, de bere comună, fără şanse de a-şi depăşi condiţia. Ce băgaţi în ea, măi nene?!… Cred că e o bere de sinteză (adică cu extracte de malţ şi de hamei plus ceva de-a dreptul toxic) că altfel nu-mi explic de ce dacă beau vreo trei, mă simt rău două zile şi mă iau toate arsurile pe gât în jos. Uneori îmi produce izbucniri de diaree dimineaţa, absolut penibile. O să-mi ziceţi ca democraţii: da’ nu mai bea! Recunosc, m-am şi gândit la aspectul ăsta…

Producător: Ursus Breweries/SABMiller

ABV: 5%. Pe site, SABMiller susţine că ar fi 5,2%. Eu susţin că ei văd alt film100%

Conţine: apă, malţ, hamei

Culoare: auriu clar (pale lager)

Carbonaţie: medie sau peste. Spumă abundentă; nu persistă.

Parfum: dulceag şi nenatural. Vagi reflexe de malţ. Hamei insesizabil.

Gust: nenatural, acru-dulceag cu vagi străfulgerări de malţ. Finish acru de-a dreptul

Negativ: prea acră la finish, fără corpolenţă.

Părţi bune: n-are. În principiu, ca orice altă bere face omleta mai pufoasă… şi m-am orientat la altă bere.

Franţa: Jenlain Blonde (Bière de garde)

Articolul s-a mutat aici: Jenlain Blonde